Trail-uri de Baia Mare

Monday, August 29, 2011

Poate că e ușor exagerat să le numesc trail-uri dar oricum se apropie de definiție. În alte cuvinte: dacă asta avem, cu asta ne mândrim.

Idea de filmare mi-a venit acum câteva săptămâni după ce am descoperit relativ aleator că dacă fac în sens invers decât cel obișnuit una dintre potecile apropiate de oraș iese un traseu chiar interesant și totodată antrenant. Pornisem într-o după masă către Pleștioare, însa fiind destul de târziu am început sa am îndoieli ca voi ajunge pe lumină și cum eram și singur, am decis sa zic pas traseului plănuit, să o iau la stânga chiar după fostul motel Usturoiu și sa fac un traseu care-l mai făcusem de vreo două ori, dar doar în direcție inversă. M-am simțit deosebit de bine și pomenind unui prieten de aventură am aflat că poteca se numește “Dakar” și că e unul dintre cele mai vechi și cele mai cunoscute trasee din jurul Băii Mari. A doua zi eram cu camera pe cap…

Norocul mi-a fost că plouase destul de recent și traseul a fost lipsit de elementul uman. În următoarele ieșiri am prins oameni meditând (rugându-se), un grup de persoane mai vârstnice făcând gimnastică (yoga / tai chi?) și desigur obișnuitul cetățean amărât umplând căruciorul cu lemne.

În scurt timp după asta ne-am organizat cu Ghiță și am reușit să facem Pleștioarele într-o după masă. Cu tot cu camera pe cască. Aici prin Pleștioare înțeleg coborârea din vârful Pleștioare până pe drumul dintre cimitir și Muzeul Satului din Baia Mare. Imediat ce am băut berea obligatorie de după am aflat de la maestrul Putyu că acest traseu se numește “Route 66” și că vine de fapt de mai departe, aproape din Firiza. La modul practic este abordabil dinspre Baia Mare din 2 direcții: via Usturoiu, mai pe la capăt vârful fiind accesibil pe două poteci, ambele push bike și via Ferneziu cu urcare de la fostul camping printr-o poiană de a cărui nume trebuie să mă interesez. Pe timp de vară aceasta poiană este însă “populată” de o stână dotată cu cel puțin 3 câini mari și agresivi. Varianta nerecomandata așadar, mai ales ca în acest fel se ajunge “doar” în șaua Dia și se pierde chiar prima parte a coborârii (în video trecem pe la șaua Dia în jurul minutului 4:30).

Acest al doilea clip este destul de lung și am fost criticat de ce nu l-am editat cu muzică și alte alea. Motivele sunt două: lipsa de timp / chef și dorința de a “documenta” traseele exact asa cum sunt ele. În plus ne-am dat silința să coborâm “foc continuu” adică fără pauze nejustificate și plictisitoare. În același timp am primit și feedback pozitiv iar bicicliștii în general mi-au zis că video-ul le-a cam făcut chef de dat. Așadar atenție, s-ar putea să va treziți cu dor de ducă după vizionarea clip-urilor. :)