2013 - Marea retrospectivă
Tuesday, December 31, 2013Am mai încercat soiul ăsta de însemnare la capăt de 2009 și cum îmi face deosebită plăcere să recitesc acel articol m-am gândit că dacă tot sunt pe acasă în vacanță să încerc să scriu ceva asemănător și pentru anul ce tocmai se încheie. Desigur, frumos ar fi ca la finalul unei astfel de scrieri să trag niște concluzii cu ce am realizat și să fac niște promisiuni pentru anul ce vine, dar nu voi face asta fiindcă mă tem că nu voi reuși să le respect și pentru că așa cum spuneam nu ăsta e scopul ci mai degrabă să am un soi de jurnal care să-mi placă să-l recitesc.
Sunteți gata? Începem! :)
Retrospectiva Facebook arată că am început anul dându-ne pe dealul de vis-a-vis de Șuior dar de fapt l-am început pe pârtia Moski, alături de prietenul “stătean” Steve care era în concediu pe acasă. După cum se observă, această părtie, mai precis zilele când e acoperită de zăpadă au darul de a ne face instant fericiți.
Tot pentru una din zilele de la începutul anului am avut o programare la dentist și m-a părăsit măseaua de minte care nu-mi încapea in gură și-mi provoca tot soiul de iritații și discomfort general. Cum ar zice englezul: good riddance, nu i-am simțit vreun moment lipsa. Am și o poză cu victima pentru cei cu stomacul tare.
Urcând spre o “șezătoare” la Steve, un moment de neatenție a rezultat în janta Citronadei îndoită urât. Cauza: una din gropile de la intrarea în Baia Sprie. Transmit pe această cale urările mele de bine tuturor autorităților vinovate (trebuie să ia cineva și spagă, nu-i așa) precum și minunatei firme XS Sud Compani care din câte am văzut zilele astea încă nu au reușit să stăpânească secretul realizării unui drum durabil, intrarea în Baia Sprie fiind din nou varză…
La început de an am construit un media PC, despre care am scris un articol care doresc să-l finalizez. Coming soon!
Pe la capătul lui ianuarie aproape că am reușit să duc la bun sfârșit o treabă ce trebuia făcută de mult (cam de 5 ani) și anume să-mi reînoiesc echipamentul de snowboard. A fost și asta o saga, mai precis capitolul boots care i-am primit de Crăciun și i-am trimis înapoi la Blue Tomato în Austria de nu mai puțin de două ori. Inițial i-am scris Moșului să-mi aducă 41,5. La prima încercare am realizat că nu-mi intră piciorul în ei de fel, i-am trimis înapoi și am cerut 42. Cu ăștia am reușit să fac două ture la Șuior până mi-am dat seama că mi se cam bulbucă ochii de la cât de tare mă strâng. I-am trimis așadar din nou înapoi și am comandat 43. Cu mărimea asta m-am dat sezonul trecut, dar când i-am încercat acum la început de decembrie mi s-au bulbucat ochii iar. Nu înțeleg: ori mi-a crescut mie piciorul drept peste an ori s-au micșorat bocancii. Așa că degeaba rânjesc eu victorios în colajul de mai sus saga boots-ilor continuă…
Prin februarie PC-ul meu s-a mutat într-o carcasă nouă, mai încăpătoare și am trecut la răcire cu apă. Nici upgrade-ul acesta nu a fost tocmai lipsit de peripeții, carcasă care am primit-o inițial fiind bușită urât de tot. Dar după câteva mail-uri către evoMAG și producătorul german s-a rezolvat problema și mi-a fost înlocuită carcasa - însă încă nu eram mulțumit. Practic am trecut la răcirea cu apă pentru a obține un PC silențios și nu am reușit asta, pompa de apă fiind una deosebit de zgomotoasă… Când m-am apucat de upgrade-uri și reinstalări mă tot loveam de niște “neplăceri” și din această cauză așa cum am menționat și aici pe blog din martie am Windows pe bune.
Nu știu cât voi păstra clipul de mai sus vizibil în ciuda valorii sale documentare… De ziua ei în ianuarie Ioana a primit un Xbox 360 cu Kinect la pachet și un program de fitness iar prin martie am început să-l scoatem în societate. Consola adică. Au rezultat niște party-uri memorabile cu toată gașca fâțâindu-se pe melodioarele din Dance Central - ceea ce puteți vedea mai sus.
Apoi hăt în mijloc de martie ne-am luat catrafusele și am plecat în Franța la dat. A fost prima ieșire de iarnă în gașcă și în retrospectivă pot să zic că a ieșit deosebit de bine. Am scris o însemnare lungă cu toate bunele și relele dar a durat mult redactarea și când vroiam s-o public mi se părea că nu mai e relevant așa că nu a mai văzut lumina zilei. În orice caz, Les Deux Alpes rulează!
Prin aprilie am început să ieșim cu bicicleta, dar pentru mine recompensa după deschiderea de sezon surprinsă în poza de mai sus a fost o durere mișto de genunchi care m-a cam speriat și m-a făcut să mă gândesc de două ori dacă să particip sau nu la următoarele ieșiri.
Aproximativ la o săptămână după deschiderea sezonului de bicicletă ne-am dus la Borșa unde cică s-a organizat un test de echipamente K2 care s-a concretizat prin cățărarea per pedes pe un munte și datul la vale aferent. Am facut doar două ture, a fost foarte obositor, dar a fost de-a dreptul magic la modul cum e magic când faci sporturi de iarnă în ambianță de iarnă în timp ce jos în vale e deja primăvară de zor. O experiență superbă, care e undeva în vârful topului feel good personal.
Pe la sfârșit de aprilie am cedat tentației și insistențelor unui coleg de muncă și am cumpărat de la el un MacBook Pro. Apoi am pus în vânzare Mac mini-ul, oferind ca bonus MacBook-ul meu antic din 2007 care de abia mai respira și am reușit să le vând rapid unei firme dezvoltatoare de aplicații din Cluj. Am făcut update grabnic la SSD și mai târziu, după achiziționarea unui adaptor, am pus înapoi și hard-ul original în locul unității de disc care stă de atunci în sertar.
În 5 mai de lunea Paștelui Ortodox am plecat la Nyiregyhaza și am depus actele necesare pentru dobândirea cetățeniei maghiare. Binențeles că și treaba asta s-a complicat, noi având actele completate cu câteva luni înainte am aflat la momentul depunerii că aparent acel format expirase așa că a trebuit să le completez din nou de față cu doamna funcționară. A durat “doar” o oră jumate și pot să jur că n-am mai scris atâta de mână de ani de zile.
A urmat o tură de upgrade-uri la sistemul de watercooling de la PC și de data asta înlocuind pompa și ventilatoarele am reușit să obțin ceea ce-mi doream: silențiozitate. Ultima piesă de puzzle la nealocul ei a rămas placa video care a rămas pe răcirea clasică (și relativ zgomotoasă) cu ventilator.
În 1 iunie am dat curs invitației unui prieten RC-ist din Târgu Lăpuș și am mers la manifestarea organizată pentru copii de toate vârstele în curtea unei firme producătoare de mobilă. Au venit și câțiva modeliști din Cluj și a ieșit un eveniment draguț. Aici am auzit pentru prima oară despre pista de la Satu Mare și nu mi-a venit să cred că avem ceva atât de fain atât de aproape.
Știu că am revenit de la Târgu Lăpuș și mi s-a părut suspect că mi-e prea liniștit telefonul și când l-am verificat mi-am dat seama că e mort. Nu mai răspundea la nimic și am citit pe Internet că ar exista o problema la Samsung, mai precis dacă ai o combinație de hardware și versiune de sistem de operare te poți trezi cu telefonul cărămidă. Ceea ce am pățit, și astfel a urmat luna cu “telefon prost” în care mi-am scos de la naftalină Sony Ericsson-ul “antic” în termeni telefonicești.
Raliul anunțat cu mare tam-tam, care credeam că va fi o reeditare a succesului Central Europe Rally din 2008 și pentru care mi-am luat chiar câteva zile libere (să pot merge să fotografiez) s-a dovedit a fi un fâs cu număr mic de participanți. Dar tot mi-au ieșit câteva poze acceptabile.
La scurt timp după ce am revenit de la distracția de 1 iunie am hotărât să pun în vânzare prima mea mașinuță cumpărată în 2008, un Traxxas Slayer. Cu toate astea între sesiunea foto ce am ținut-o cândva la începutul lui iunie și vânzarea efectivă de la capătul lui noiembrie a trecut ceva timp.
În 23 iunie am făcut prima ieșire la pista RC de la Satu Mare. Cu toate că a fost o avanpremieră, pista nefiind încă finisată în totalitate pentru mine a fost o revelație gigantică. A fost prima dată când m-am dat cu mașinuța RC pe o pistă făcută special pentru asta și a fost… altceva. Am prins gustul instant și am știut că voi reveni.
La început de iulie am fost invitat ca fotograf oficial la consacratul maraton de biciclete care se organizează anual la Izvoare. Și am dat lovitura. :) Mindset potrivit, pregătit, puțin întârziat (îmi amintesc cum am condus ca nebunul și apoi am alergat în sus prin pădure) dar am livrat aproximativ un catraliard de poze. De fapt mi-am dat seama anul trecut că dacă mă duc pregătit, îmi fac cât de cât temele și nu bâjbâi grăbit îmi ies serii de poze frumoase.
În concediul de vară m-am ocupat în mare parte de RC, reconstruindu-mi Axial Exo-ul (mașinuța albastră ce apare într-o poză de mai sus) și vopsind o caroserie nouă pentru Team Associated SC10-le cumpărat cu puțin timp înaintea primei ieșiri la Satu Mare. Concediul s-a încheiat cu a doua ieșire la pista de la Satu Mare, pentru inaugurarea oficială, de unde am venit cam cu coada între picioare. Credeam că voi fi mare zmeu cu mașina nouă dar am dat rateuri pe linie. A trebuit regândită strategia.
Tot în acest concediu am dus părinții până la Ocna Șugatag. În mod ciudat de data asta a venit și tata. Zic în mod ciudat fiindcă în pofida faptului că mergeam cu principalul scop de a vizita mormântul bunicilor lui din partea mamei el nu a mai avut chef să vină câțiva ani la rând.
Deoarece era din ce în ce mai greu de ținut în frâu iar ieșirile la plimbare în parc erau sinonime cu “humpălim tot ce găsim” ne-am hotărât să-l ducem pe Fredy la castrat. Poza de mai sus e făcută imediat după ce s-a trezit din anestezie, și-mi amintesc cum aproximativ la o oră după ce a dat primele semne de trezire era deja 100% on-line. Noi naivii am crezut desigur că prin castrare vom avea un câine brusc cuminte dar nici vorbă de așa ceva, sincer să fiu nu am observat o foarte mare diferență de comportament, atât poate că humpălește mai puțin… Nivelul de energie este același.
În primul weekend din august am reușit să rup blestemul genunchiului care m-a amenințat cu durerea toată vara printr-o tură epică de bicicletă (cel puțin pentru mine) de aproape 70 de kilometri. Știu că Ioana a pornit cu mai multă lume având destinația finală Izvoare iar eu am plecat după ei după ce am câștigat un argument cu mine însumi dacă să ma duc au ba, dar am ales în ultimul moment o rută alternativă de urcare prin Groape / Chiuzbaia. A fost cam scary fiindca nu am dat de țipenie de om pe toată porținea de urcare prin pădure pe versanul sudic al Ignișului dar după multe “chiote anti-urs” am ajuns la Izvoare. Cum gașca nu ajunsese încă și nu am reușit nici să dau de ei prin telefon m-am gândit să dau un rotocol Poienii Soarelui să nu mă plictisesc. Asta mi-a cam epuizat toate rezervele de energie dar din fericire aproape de final, când deja impingeam bicicleta, m-a sunat Ioana și m-a anunțat că ajung și ei. După regrupare, ne-am îndreptat în valea de lângă Izvoare unde s-a făcut un grătar (care mie mi s-a părut divin) iar după ospăț ne-am cărat frumos acasa.
Tot prin august mi-a venit idea să dau iPad-ul meu antic cât timp îmi mai permiteam să cer cât-de-cât ceva bani pe el. Adevărul e că bateria ținea și jocurile mergeau încă foarte bine pe el dar browsing-ul era un chin și începeau să dea gherle și unele aplicați. L-am dat însă rapid și a urmat o parte a anului în care m-am odihnit cu adevărat ne mai existând tentația de a butona ceva și după culcare.
Cum a prins inerție treaba cu RC-ul a urmat o ieșire la un concurs organizat la Miercurea Ciuc unde îmi amintesc de o zi foarte faină și răcoroasă față de canicula ce o aveam prin Baia Mare. Și-mi mai amintesc desigur de gulyas-ul divin ce ni l-au pregătit gazdele. A, și de evoluția mea neașteptat de bună la cateogria short course.
De Sfântă Mărie, ne-am întâlnit patru foști și actuali colegi bicicliști și ne-am dus pe traseul de Bloaja descoperit cu câțiva ani înainte. Poza de mai sus e făcută de pe la sfârșitul turei și e o privire în urmă de unde am venit - se văd Trestia și Ciocotiș în vale precum și Sărita lui Pintea, dealul din dreapta.
În nici două zile eram pe Transalpina. Am mers și noi s-o descoperim la modul flash - o zi de mers, dormit la Rânca și a doua zi înapoi. Drumul ne-a plăcut, Rânca cu dezorganizarea ei mai puțin dar am rămas cu amintiri frumoase.
Tot în august a avut loc un alt eveniment cu tradiție, downhill-ul de la Mogoșa urmat de un party monstruos.
La sfârșitul lui August am finalizat proiectul verii, noua bicicletă pentru Ioana (și mine) care a început cu un cadru la care s-au tot adăugat componente cumpărate pe parcursul a două luni până la produsul final: un monstru pe două roți. Din păcate nu am făcut (încă) un photo session, fiind puțin paranoici din cauza furturilor de bicicletă de care am tot auzit…
Ultima ieșire la pista de la Satu Mare a avut un puternic iz de toamnă, ceea ce am reușit cred să surpind în poza de mai sus. Îmi amintesc de încă un weekend foarte relaxant de racing și voie bună, ce a fost din păcate umbrit puternic…
Cu toate că tehnic imaginea de mai sus a fost făcută la Satu Mare cu ocazia ieșirii anterior amintite, în timp ce scriam această însemnare m-am gândit că ar putea ilustra și paragraful despre moartea lui taică-meu. Din păcate pe 17 septembrie tata ne-a părăsit destul de brusc. Încă nu cred că am procesat complet întâmplarea și nu știu dacă voi reuși vreodată s-o fac, în orice caz ultimul sfert de an a fost o perioadă destul de zăpăcită pentru mine.
O promoție f64 a rezultat în cumpărarea unui mirrorless Olympus. Desigur nu puteau lipsi aventurile.
După o scurtă perioadă de vreme nasoală am avut parte de toamnă lungă și deosebit de frumoasă de care am profitat la maxim prin multiple ieșiri în weekend-uri. Și așa cum se vede în poza de mai sus nu am fost singurii care ne-am bucurat de aceste ieșiri.
Îmi mai amintesc ca toamna a fost caracterizată prin lucratul obsesiv la Tweetsparks, un browser vizual de Twitter. Nu mai lucrasem la un proiect personal de multă vreme și m-a ținut ocupat bine, nu am avut timp să mă gândesc la altele mai negre.
A venit și mult așteptata invitație și într-o vineri de octombrie am fost și ne-am luat cetățenia maghiară. Îmi pare tare rău că n-a apucat tata să ne vadă unguri cu acte în regulă, ar fi fost foarte mândru. De fapt a cam fost din momentul în care am mers și am depus actele.
La sfârșitul lui octombrie ne-am mutat cu firma într-o clădire nouă și mă amuzam gândindu-mă cum s-a închis cercul, deoarece acum 12 ani am început să lucrez într-un apartament situat la 100 de metri de locul unde lucrez momentan.
Pe la mijloc de noiembrie am scos la vânzare și am găsit rapid cumpărător DSLR-ului numărul doi. Am reușit așadar să vând și D90-ul după ce în decembrie anul trecut am dat D60-ul. Momentan sunt așadar pe de o parte făr’ de oglindă (EP-5) și pe alta cadru întreg (D700). Cunoscătorii știu despre ce vorbesc.
În jurul vinerii negre am câștigat și eu primele chestii pe Internet cu poza de mai sus. Mai precis un pop-filtru pentru microfon în prima runda a concursului și o pereche de căști Audio Technica în cea de-a două. Mulțumiri Sound Creation!
Decembrie a început cu o iarnă surpriză, de care am profitat în buna noastră tradiție prin ieșiri la Cavnic, Șuior și desigur Borșa, cum am consemnat și aici pe blog.
Cam asta ar fi retrospectiva.
Mă gândeam să mai menționez una alta așa la sfârșit în ordine non-cronologică.
În primul rând marea absentă de mai sus. Nu am uitat-o, nu am neglijat-o, a fost cu noi în excursii dar nu e atât de băgăreață…
Mi-am luat CD-uri: albumul lui Henry Saiz, albumul de debut a celor de la CHVRCHES, compilația Versus de la Bedrock și un disc cu Luiza Borac interpretând Enescu.
Am primit tricouri nerdish cadou de la New Relic (pentru că le-am instalat scula de monitorizare pe Tweetsparks) și de la Git Tower (câștigată pe Twitter).
Am vost prins de radar în vara, s-a lăsat cu amendă și în toamnă am rămas fără carnet pentru o lună din cauza unui amețit care apucase să impingă o jumate de roată de bicicletă pe o trecere de pietoni și a unui echipaj care stătatea la pândă la locul (ne)potrivit.
A da, și am zburat pentru prima oară în viața mea…
Vă și las cu poza asta în speranța unui an mai bun decât cel care a fost!