Pe dealurile de deasupra Plopisului

Sau cum am ajuns din greseala la premierea maratonului de la Preluca…

Dar inainte de a ma lansa in ditamai romanul, o scurta introducere: ma gandeam mai de de mult sa ma apuc sa descriu pe undeva turele noastre de bicicleta fiindca sunt destul de numeroase si frumoase. La urma urmei vara, daca vremea ne permite, iesim in fiecare weekend cel putin odata la pedalat. Locuri de explorat sunt. Am fost naiv cand am crezut acum vreo doi ani ca nu mai e nimic nou de vazut prin zona, mi-am dat seama ulterior ca explorasem doar o parte din nordul baii mari asa ca in a doua jumate a lui 2010 m-am pus pe descoperirea sudului, iar acum o iau incet dar sigur spre sud-est. Si cum Maramuresul e cunoscut ca o zona pitoreasca, daca iau si aparatul foto cu mine si fac cateva poze care ulterior le atasez articolului rezulta o cronica frumos ilustrata - care nu in ultimul rand imi va place mie s-o recitesc.

Initial pendulam intre infiintarea unui nou blog nou in acest scop sau adaugarea scrierilor pe unul din blogurile mele “alternative” dar dupa ce am cugetat putin mi-am dat seama ca daca e s-o luam din punct de vedere al timpului investit, bicicleta e chiar unul dintre hobby-urile care ma definesc in sezonul estival, si cum blogul asta se doreste a fi un soi de definitie de-a mea, tadaaa! Insa am facut tranzitia acestui blog pe limba romana destul de recent si inainte sa fac trecerea nu prea aveam chef sa scriu cate un articol voluminos de genul asta in engleza.

Un alt lucru care m-a impiedicat sa scriu insemnarile de genul asta este chiar lungimea lor, si nu fiindca mi-e lene mie sa le scriu ca eu in timp ce le scriu retraiesc parca excursia ci fiindca nu stiu cati vor avea rabdarea de a le citi. Insa m-am hotarat s-o fac la modul arta pentru arta. Cine vrea sa le citeasca sa le citeasca, cel putin stiu ca track-urile inregistrate cu GPS-ul vor fi folositoare catorva persoane (chiar si indirect via OSM). Iar mie, asa cum spuneam mai sus, imi va face mereu placere sa recitesc.

Acestea fiind spuse, sa-i dam drumul! :)

In primul rand: traseul! Trasat de Garmin-ul meu de nadejde fixat pe ghidonul bicicletei. Asta se poate considera un soi de regula: toate traseele publicate de mine pe Bikemap, in afara de cele desemnate explicit prin prefixul [TEST], sunt inregistrate de GPS si incarcate pe Net fara modificari. Puteti merge linistiti dupa ele, nu veti da brusc de o stanca enorma in fata voastra pe unde cica as fi trecut eu. Si tind sa incep cu traseul sa se poata urmari descrierea in paralel.

Bun, trecand peste a doua introducere, sa incepem cu adevarat!

Cu doua saptamani inainte am fost prin zona si am descoperit ca drumul forestier ce uneste Cavnicul de catunul Bloaja (unul dintre cele mai mici daca nu cel mai mic sat din Maramures) nu este un mit ci chiar exista, dar am fost intorsi fix din varful dealului de norii de ploaie ce ne amenintau crunt. Recapituland acasa traseul dupa acest semi esec am judecat ca din varf se poate iesi pe undeva pe saua dealului si cobori pana undeva prin Plopis. Iata si traseul de test pentru coborare desenat pe Bikemap.

Ne-am apropiat de locul faptei cu masina urmand directia Baia Sprie - Cavnic, am luat-o in dreapta in Surdesti pe drumul ce duce inspre Targu Lapus si apoi intr-o curba am intrat in stanga pe un drum de “tara” (macadam si pamant batut) mapat cu doua saptamani in urma. Am parcat masina intr-un loc unde drumul se largea confortabil de tare si ne-am luat bitele sub fund continuand inspre nord-est. Am luat-o la dreapta peste pod in dreptul iazului de decantare al flotatiei din Cavnic si apoi in stanga chiar in fata lui. Rezulta un ocolis prin stanga al respectivului iaz. La un moment dat trebuie s-o iei usor in dreapta si sa urci pe bazinul iazului, peisajul oferit fiind unul dezolant de selenar. Acuma-mi pare rau ca n-am facut poze, dar cred ca voi recupera curand. In plus mirosul de cianura si praful omniprezent nu creaza un loc in care sa poti spune ca e foarte placut sa stai. Din fericire am scapat rapid de ramasitele mineritului maramuresean trecand printr-un palc de padure si iesind intr-o poiana prin care din imaginea de satelit judecam ca ar trece un drum, dar de fapt este vorba de un parau canalizat si “deturnat” cred, pentru a nu curge peste iazul de decantare - sa nu uitam de catastrofa Aurul. Trecand peste un pod aflat intr-o oarecare stare de degradare ce trece peste canalul anterior amintit si urcand o panta destul de accentuata ajungem la drumul forestier Cavnic - Bloaja.

Acest drum forestier este biciclabil aproximativ in totalitate sau cel putin cat am stat noi pe el de data asta - nu exista portiuni in care sa fie atat de accidentat incat sa trebuiasca imperativ sa te dai jos. Am vazut chiar si ceea ce credeam eu ca ar fi urme de masina mica. Masina de teren adica. Pe durata urcarii am avut parte in mare parte de protectia oferita de frunzisul padurii in afara de cateva deschideri si poienite unde am avut parte de nu-foarte-prietenosul soare.

Dupa cateva curbe urcate pe acest drum forestier apare o deschidere a padurii in partea stanga cu ceva ce pare a fi un drum si deasupra se intrezareste liziera padurii. Am urcat si dupa liziera am dat intr-o poiana cu o stana (nepopulata cu 2 saptamani inainte dar populata acum) si un lac destul de pitoresc si aparent artificial. Mi se pare oarecum fascinanta acea poiana labartata plasata intr-un loc inconjurat de relief relativ salbatic. Si apropo salbatic, din pacate nu am putut sta si admira lacul deoarece ne-au zarit cainii de paza de la stana, 3 la numar, si a urmat o cacofonie de latraturi si urlete care s-au sfarsit doar cand am capitulat si ne-am retras din poiana.

Stana parasita cu 2 saptamani inainte

Stana parasita cu 2 saptamani inainte.

Ioana la lac

Partenera de drum si lacul cu o ramasita de ponton prabusit in apa.

Revenind la drumul forestier si continuand urcusul am ajuns in scurt timp la o bifurcatie marcata de o cruce. Ramura din stanga a bifurcatiei ducea cred inspre stana pe un drum ocolitor mai usor de urcat decat pe unde am mers noi. Noi am luat-o in dreapta peste un pod si pe langa un palc de brazi ce emanau aer extra proaspat apoi dupa o serpentina am ajuns deasupra respectivului palc in cea mai intunecoasa portiune a drumului. La putin timp dupa ce am am lasat in urma acest palc Ioana a calcat peste un sarpe de casa cu roata din fata a bicicletei. Dupa sperietura obligatorie a urmat regretul ca a nenorocit saracul animal insa in urma unui control cu un bat de lungime considerabila sarpele s-a carat in viteza demonstrand ca n-are nici pe dracu. Apoi dam de o noua deschidere luminoasa si trecem peste un nou pod si ne trezim cu un alt palc de brazi in stanga. O curba sau doua si dupa niste drum ce pare aproape drept zarim intr-o poiana din stanga drumului o hranitoare pentru ciutele padurii aflata din pacate intr-o stare avansata de degradare. Urmeaza o curba brusca la dreapta, de fapt o bifurcatie cu marcaje ramase de la ceva soi de concurs 4 x 4 (cred) si drumul continua cocotandu-se deasupra bucatii drepte de mai inainte. Inca o curba la stanga si suntem la capatul primului tronson de urcare. Ne reculegem, ne coboram scaunul si ne dam drumul la vale dar bucuria nu dureaza foarte mult caci dupa un pod traseul incepe sa urce iar. Este in schimb o zona destul de luminoasa, se simte ca suntem aproape de varf dar din pacate privelistea e blocata de copacii ce se inalta pe o parte si cealalta a drumul. Ne oprim intr-o serpentina sa ne tragem cateva poze.

Ioana in curba

Ioana in ultima serpentina.

Eu pozand

Subsemnatu’ la photo session.

Dupa nici 500 de metri se dovedeste ca serpentina cu poze a fost ultima serpentina a urcusului. Drumul iese in varf de deal si la capat de cocotare intr-o poiana ce ne ofera o frumoasa panorama asupra dealurilor ce se ridica deasupra Bloajei care se ascunde undeva jos in vale. Ne oprim la bifurcatia din varf si ne punem la un bine meritat sandwich si hidratarea aferenta iar eu scot statia sa vad da’de reusesc sa prind ceva. Conversatii nu prind, dar comutand pe functia de radio FM am surpriza sa prind cate un post diferit la fiecare 0.1 MHz - ba chiar cate un post diferit in functie de orientarea antenei pe verticala sau orizontala. Romani, rusi, unguri - i-am auzit pe toti. :) Dupa o usoara urcare spre sud observ inspre nord Secatura, Gutaiul si Gutaiul Doamnei.

Ioana in pauza

Ioana in pauza.

Munti mari

Munti de munti in spatele copacilor. In stanga: Secatura, inspre dreapta: Gutaiul Doamnei.

Acesta a fost locul unde mi-am dorit sa ma pot rupe cumva in doua, o parte din mine dorind sa continuie pe drumul forestier ce cobora in Bloaja iar cealalta parte sa o ia in dreapta (sud) si sa exploreze acea coborare ce parea atat de misto pe Google Earth. Am ales (de fapt m-am conformat planului) si am purces inspre coborarea pe saua dealului care s-a dovedit a fi de fapt coborare cu cateva mai mici sau mai mari urcusuri. Dar in general coborare. Coborare extraordinar de frumoasa. Foarte multe detalii nu-mi amintesc si asta probabil din cauza adrenalinei. Am filmat aproape continuu dar din pacate din cauza furcii mele Suntour care momentan se afla intr-un soi de moarte clinica nu prea sunt utilizabile filmarile: tremura imaginea de mama focului. Vorba unui prieten: amortizarea se face de fapt in bratele mele. Plus furca s-a gandit ca ar fi super sa contribuie la soundtrack-ul coborarii prin scartaiala ei continua.

Poftim totusi un filmulet de facut pofta:

</param></param></param></embed>

Problema furcii promit ca va fi remediata curand!

La un moment dat ne-am oprit sa-i oferim avans unui tractor cu lemne ce l-am ajuns din urma, ca loc de depasit nu prea era. Mai ales loc de depasit un tractor cu ditamai remorca. De fapt vorbesc prostii, ne-am oprit deoarece privelistea era superba. Inspre nord-vest erau vizibili de la Mogosa, trecand prin Ignis, Pietroasa pana la ultimele dealuri din dreptul Seiniului iar inspre sud-vest dealurile de la Preluca. Cu toate satele mai apropiate sau mai indepartate incluse plus omniprezentul turn al combinatului din Baia Mare undeva mic in mijloc.

Panorama vestica

Panorama vestica.

Dupa acest popas am serpuit ceva timp pe curba de nivel intr-o usoara coborare ocolind balti de noroi enorme ce s-au format pe drum lansandu-ne mai apoi intr-o coborare absolut superba pe un versant de deal ce se termina intr-o zona usor “tehnica” (pietris marunt de a trebuit sa imping bicicleta la vale ca nu-mi era dor de trante). Undeva la sfarsitul acestei zone tehnice, chiar deasupra satului Trestia am ratat directia intr-o bifurcatie (marcata pe Bikemap cu ditai steaua) si am observat din pacate prea tarziu, dupa ce am coborat o panta care nu aveam nici un chef sa-l mai urcam la loc. Asa ca am continuat in directia gresita de unde a rezultat o neasteptata lungire a traseului. Mai ales ca in Trestia in dreptul ghetoului de tigani am ratat si ultima sansa de trecere peste deal si revenire in valea corecta. Stiam insa ca in acelasi zi se desfasoara maratonul de la Preluca si dupa cateva telefoane am fost linistiti ca ni se va rezolva o masina pentru a fi transportati inapoi la Citroën-ul nostru parcat in Surdesti.

Dupa peste 10 kilometri de pedalat plictisitor la vale pe asfalt am ajuns si am asistat asadar la premiera maratonului ca dupa aceea prin bunavointa lui Raluca si Bogdan sa fim livrati exact langa masina noastra parasita cu cateva ore bune in urma.

End of adventure!

PS. Cine a ajuns pana aici cu cititul primeste de la mine un baton energizant si doua picaturi de Visine. Cate unul pentru fiecare ochi. :)

comments powered by Disqus

Navigate

Built from: _posts/2011-05-27-pe-dealurile-de-deasupra-plopisului.markdown.